eclipsã de lunã

umbre visate-n albastru stele tãcute-n sclipire ochiul deschis din tablouri prin solul jilav rãscoleste o râmã se scuturã timp din aripi de înger se roagã-n secret muritorii când ceața formează comori din cuvinte,  pământul preface alchimic destine,  roua pe frunze înșiră mărgele,  bob cu bob, menire dupã menire, ecouri de cântec-descântec sfâșie norii, în soare…

mai

mai e verde in frunze, mai e stralucire in gene? mai e curcubeul in vise, mai e crud in idee? mai e soare in zambet, mai e fraged in suflet? mai e aer in iubire, mai e cantec in privire? mai e mai mai e mai?

Gând 11, Nichita

Gând 11 Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi.  Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt.  De asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite.  De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi. Nichita Stãnescu

exercitiu

Sã ne imaginãm cã uitãm lacrimile si uitându-le, ne vom imagina roua. …cum picurã ploaia peste realitatea noastrã!