Cuvântul 


A început cândva ca într-un vis,

cu fulgi de taină, ca un murmur interzis

o stare de rotund, intimă

cu stropi de ploaie mici într-o fântână.

și obsesiv și chinuit

noapte de noapte același vis-osândă.

Așa se înălța să zboare

fără de aripi și făr’de cugetare

o șoaptă! neînțeleasă, surdă, mută

pe întuneric, insistentă, nevăzută

se alungea fin în urechea stângă

cu vocea sunând rar și nepereche.

un țurțure diamantând la streșini,

o lună strălucind  printre mesteceni.

unde de gânduri pline de uimire,

ce să aleagă pentru o primire?

uitare, vid sau conștientă amintire?

se adunau, se împleteau, nescrise…

 

aceeași șoaptă repetată-n vise.

 

e clar acum în ceasul dimineții

simplu, curat, banal s-a arătat

un cunoscut la miezul nopții,

O dată definește sorții
‘La început a fost Cuvântul.’


Loredana Lãduncã, 

Cuvântul, 15.11.2016

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s